Cappella Romana în concert la Festivalul de Muzică Bizantină de la Iași

14 Septembrie 2017
„Suntem încântați să fim invitați la acest eveniment de renume” a declarat Mark Powell, director executiv al Ansamblului „Cappella Romana”.

Festivalul de Muzică Bizantină de la Iași din România va avea ca invitat Ansamblul „Cappella Romana”, susținător impus la nivel mondial în domeniul cercetării și interpretării cântului medieval bizantin, în cadrul unui concert pe 28 septembrie, începând cu ora 19:00, la Teatrul Național „Vasile Alecsandri”.

Dirijorul, dr. Alexander Lingas va conduce un cor mixt cu un repertoriu de cânt medieval bizantin specific bisericii Sfânta Sofia, muzică ascultată pentru prima dată de către publicul modern abia toamna trecută, pe parcursul colaborării ansamblului cu Stanford University.

Repertoriul va conține cântece bizantine din vechea rânduială a catedralei Sfânta Sofia, fiind preluat din colecții îngrijite de dr. Lingas, specialist în domeniul muzicii bizantine, dr. Ioannis Arvanitis și dr. Spyridon Antonopoulos.

Conform site-ului Festivalului, timp de 5 zile, începând cu 27 septembrie până la data de 1 octombrie 2017, capitala cântului bizantin se va afla la Iași, unde o parte dintre cei mai renumiți interpreți de muzică bizantină vor susține concerte și slujbe religioase.

Pe lângă Cappella Romana, se vor afla și  alți invitați specializați în domeniul cântului bizantin cum ar fi Corul Bizantin Grec, Grecia; Părinții din Nea Skiti, Muntele Athos, Grecia; Corul Mănăstirii Hamatoura, Liban; Corul „Sfântul Ioan Damaschin” din Serbia și multe alte coruri și interpreți de muzică bizantină din România.

„Le mulțumim Înaltpreasfinției sale, Teofan, Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Bucovinei și de asemenea lui Adrian Sîrbu (director artistic) și Ștefan Mihalcea (director executiv) pentru sprijinirea desfășurării concertului Ansamblului „Cappella Romana” în țară.

Este pentru prima dată când Cappella Romana concertează  în România.

 

Despre Cappella Romana

Cu reprezentațiile sale „neprețuite care copleșesc prin strălucire” (Los Angeles Times), , Cappella Romana este un ansamblu vocal de cameră dedicat îmbinării pasiunii cu activitatea științifică în cercetarea tradițiilor muzicale din regiunile creștine de est și vest, cu accent pe muzica veche, dar și pe cea contemporană. Numele „Cappella Romana” face referire la conceptul medieval grec de „oikoumene” („spațiul locuit”), care cuprindea Roma și Europa Vestică, dar și Imperiul Bizantin al Constantinopolului („Noua Romă”) și comunitatea slavă.

Dirijorul și fondatorul Alexander Lingas și Cappella Romana s-au impus pe plan mondial în domeniul muzicii creștine din Orient și Occident. Un concert al Ansamblului „Cappella Romana” este o experiență total diferită față de orice alt concert de muzică vocală. Unele reprezentații valorifică muzică veche ce nu a mai fost ascultată până acum de publicul modern; în alte împrejurări, lucrări noi sau redescoperite, bazate pe modele vechi, aparținând unor mari compozitori contemporani, sunt expuse publicului.

Sursă: cappellaromana.org

Newsletter

Înscrieți-vă la newsletter-ul Festivalului pentru ultimele noutăți!
The subscriber's email address.