Corul Mănăstirii Hamatoura

Prezentarea mănăstirii Hamatoura

„În apropierea satului Kousba din ținutul al-Kura, se coboară spre o centrală la baza văii Qadisha, se traversează podul peste un râu care curge repede și se urcă pe o cărare abruptă și șerpuită până la versantul opus. După patruzeci de minute de mers istovitor, călătorul va ajunge la Mânăstirea Maicii Domnului din Hamatoura, așezată pe o pantă abruptă, la câteva sute de metri deasupra văii.

În limba siriană, „hamatoura” înseamnă „fântâna muntelui” sau „muntele credinței”. Călugării obișnuiau să vină la mânăstire pentru a-și depune voturile monahale și pentru a trăi în asceză. Printre cele mai liniștite locuri de adăpost, Hamatoura este unul dintre cele mai extinse și mai vechi. În acest ținut izolat, departe de pericolele și ispitele lumii, generații de călugări creștini și sihaștri au trăit în singurătate, cugetare și rugăciune.

Manuscrisele, dintre care cel mai vechi datează din secolul al X-lea, atestă istoria îndelungată a mănăstirii. Un manuscris al unul călător rus care a vizitat mânăstirea din Liban afirmă că așezarea monahală ocupa întreg muntele, conform descrierii detaliate a  acestuia.

Biserica reprezintă cea mai veche parte a complexului monahal, fiind construită din secolul al IV-lea. În apropierea mănăstirii se află două biserici mărețe, una dedicată Sfântului Arhanghel Mihail și cealaltă Sfântului Ioan Botezătorul.

La sfârșitul secolului al XIII-lea, Sfântul Iacov avea să își înceapă viața ascetică, iar mai târziu, atunci când mamelucii au distrus așezământul, el a reinstaurat viața monahală pe ruinele mănăstirii, reconstruind ediciul și dând un suflu nou monahismului din această regiune. Tăria sa duhovnicească, însuflețirea și prețuirea credincioșilor au atras atenția mamelucilor. Aceștia l-au târât pe Sfântul Iacov împreună cu un număr de monahi și mireni de la Mânăstirea Sfântul Gheorghe (situată pe vârful Muntelui Hamatoura) până în orașul Tripoli și l-au dat celui care deținea funcția de conducător („wali” în limba arabă). În cele din urmă, după obiceiul de a-și pedepsi dușmanii, pe data de 13 octombrie, Sfântul Iacov a fost decapitat. În plus, mamelucii i-au ars trupul pentru a se asigura că Biserica nu îi va săvârși o slujbă de înmormântare cu cinste ca pentru un sfânt martir. Pe data de 13 iulie a anului 2008, în timpul reparațiilor la pardoseala bisericii, au fost găsite sfintele moaște ale Sfântului Mucenic Iacov și ale celor care erau cu el.

În 1973, părintele Filip Atallah, cunoscut ca arhimadritul Isaac Athonitul al Kapsalei, era starețul mănăstirii și a încercat să aducă înapoi viața monahală în Muntele Hamatoura. A dus până la capăt această osteneală și i s-au alăturat un număr de creștini convertiți și frați în căutarea unei vieți ascetice. Printre ucenici, era și actualul stareț al mănăstirii, arhimandritul Pantelimon Farah.

Din cauza războiului din 1975, părintele Filip a fost forțat să părăsească mănăstirea și să se întoarcă în Muntele Athos, Grecia, unde a devenit pustnic. A fost tuns în schima mare, primind numele de Isaac și a trăit la mănăstirea Stavronikita, apoi la Sihăstria Învierii, în regiunea Kapsala. A trecut la cele veșnice în acel loc, în 1998, dornic să vadă viața monahală reinstaurată în acest munte vechi, cunoscut pentru isihasmul său.

În 1992, în urma unui incendiu cauzat de lumânările aprinse de către credincioși, Mitropolitul George i-a încredințat arhimandritului Pantelimon restaurarea mănăstirii, în cadrul căreia au fost descoperite fresce din secolul al VI-lea. Călugării de atunci nu au avut posibilitatea de a le reface, din cauza atacurilor otomanilor din 1770.

În prezent, 18 călugări duc o viață de obște în rugăciune, post, cugetare și muncă și se roagă Maicii Domnului pentru mântuirea tuturor. Tinerii credincioși vizitează așezământul pentru a se ruga, a se spovedi, a participa la slujbele de priveghere de toată noaptea și pentru a găsi refugiu duhovnicesc.