Deși nu în proporția marilor ctitorii voievodale, care au avut un rol însemnat în trecutul Moldovei medievale, Mănăstirea Sihăstria, prin cele trei secole de existență, evocă totuși câteva momente istorice de seamă. În arhitectura mănăstirea continuă cu fidelitate stilul clasic moldovenesc care, în ciuda atâtor înnoiri și adăugiri, se menține pana într-o epocă așa de târzie.

In marile mănăstiri Neamț, Secu și Agapia se găseau destui călugări dornici sa continue tradiția Cuviosului Daniil Sihastrul și a altor pustnici renumiți. Codrii nestrăbătuți din partea locului ofereau cele mai bune condiții. Câteva însemnări pe vechi cărți de cult cât și unele urme de chilii atestă că la începutul secolului al XVII-lea trăiau în împrejurimi numeroși sihaștri.

Astfel, înființarea unei „sihăstrii” mai la îndemână devenea în chip firesc o necesitate. Faptul fiind cunoscut de episcopul Ghedeon de Husi, ca ucenic al venerabilului mitropolit Varlaam Motoc, acesta întemeiază în 1655 – fiind deja mitropolit al Moldovei (1653-1659) – prima biserică a schitului Sihăstria, pe care o înzestrează apoi cu chilii și cele de trebuință. Locul ales a fost „poiana lui Atanasie”, care oferea condiții prielnice unei vieți de sihăstrie, iar primii viețuitori, așa cum consemnează pomelnicul ctitoricesc, au fost șapte sihaștri din Mănăstirea Neamț retrași mult mai înainte prin părțile locului.

Vremurile vitrege care au urmat și mai ales desele incursiuni ale tătarilor de la începutul sec. al XVIII-lea au făcut ca schitul Sihăstria sa ajungă într-o stare aproape de ruină. Îndemnat de exemplul înaintașului său, ca și de frumusețea locului, Episcopul Ghedeon de Roman construiește în anul 1734 o nouă biserică mai trainică și încăpătoare pe care o închină Mănăstirii Secu din apropiere, după obiceiul vremii.

In 1821 cetele eteriștilor lui Alexandru Ipsilanti, urmărite de turci, se retrag în părțile Moldovei, ajungând pana la Mănăstirea Secu. Lupta sângeroasă care a urmat s-a încheiat cu arderea și prădarea mănăstirilor din împrejurimi de către turci, printre care și Sihăstria. Schitul nu a ars in întregime. Tezaurul Sihăstriei, după cum consemnează pomelnicul ctitoricesc, a fost ascuns în acele zile la Poiana Crucii „sub un fag”, într-un cazan de aramî. Cu timpul taina obiectelor de cult s-a pierdut.

Lucrarile de refacere au inceput abia in anul 1824, cu sprijinul efectiv al mitropolitului Veniamin Costachi si au durat aproape doi ani. S-au refacut atunci biserica de piatra, turnul clopotnita, un corp de chilie in partea de sud, turnul portii si zidul de incinta. Renumitul „calfa pietrar” Nicolae Cerneschi din Botosani a condus lucrarile, contribuind atat cu priceperea sa cat si cu insemnate sume de bani, devenind astfel al treilea ctitor principal al manastirii.

Vechile obiecte de cult fiind pierdute, se lucreaza in acelasi an noi obiecte bisericesti, in atelierele Manastirii Neamt: vase liturgice, candele si cadelnite de argint, doua clopote etc. Astfel, Sihastria isi incepe din nou firul existentei sale, intrerupt timp de patru ani. In anul 1837 se construieste din lemn, pentru serviciul religios din timpul iernii, un paraclis cu hramul Sfintii Parinti Ioachim si Ana si, in continuare, alte doua corpuri de chilii, in partea de est si de nord. In 1842, „o cismea cu doua tevi precum se vede” aducea in incinta „apa racoritoare si de viata datatoare”.

In vara anului 1941 un incendiu necrutator a mistuit paraclisul de lemn si o parte a chiliilor Sihastriei, din care cauza multi calugari au plecat la alte manastiri. Parintele staret Ioanichie fiind batran si bolnav, in 1942 este ales loctiitor de staret Parintele Cleopa.

Prima grija a noului staret a fost refacerea incintei si a chiliilor arse. Cu ajutorul manastirii Neamt, pana in 1944 s-au construit doua corpuri de chilii cu peste 20 de incaperi. Invingand dificultatile aduse de razboi si seceta, obstea condusa de Parintele Cleopa se intareste duhovniceste, creste numeric si, cu mari eforturi, reuseste sa construiasca in 1946 un nou paraclis.

Pe 16 octombrie 1988 a avut loc resfintirea solemna a bisericii centrale, pictata de Protos. Bartolomeu Florea. Slujba de resfintire si Sfanta Liturghie arhiereasca au fost savarsite de Prea Fericitul Parinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, impreuna cu Prea Sfintitul Eftimie, Episcopul Romanului si Husilor, inconjurati de un sobor de peste 15 preoti si diaconi in mijlocul a mii de credinciosi.

Newsletter

Înscrieți-vă la newsletter-ul Festivalului pentru ultimele noutăți!

The subscriber's email address.