Sfântul Ioan Mavropous, Mitropolitul Evhaitelor, „Canoane de mângâiere la Domnul nostru Iisus Hristos și la Preasfânta Născătoare de Dumnezeu” (colecția „Viața în Hristos. Imnografie bizantină”

27 August 2019

Sfântul Ioan Mavropous este unul din cei mai prolifici imnografi bizantini, genul practicat de el fiind în epocă la apogeul său. Producţia sa imnografică este foarte vastă şi încă inedită în cea mai mare parte, împrăștiată în manuscrise prin diverse biblioteci ale lumii. În epoca în care a trăit, cărţile liturgice ale Bisericii Răsăritene erau de acum definitiv sistematizate, datorită operei marilor imnografi ai secolului al VIII-lea şi mai ales ai secolului al IX-lea care au compus sute şi sute de rânduieli pentru sărbătorile cu dată variabilă şi pentru cele fixe, parte din ele fixate (poate doar în jur de 15-20% din tot ce au scris) în cărțile uzuale de slujbă. Cu toate acestea, deși târzii, câteva canoane și rânduieli ale Sfântului Ioan au intrat în uzul general: slujba din 30 ianuarie, pentru sfinţii Trei Ierarhi (Sfântul Ioan Mavropous este creatorul acestei importante sărbători), două canoane dedicate Sfântului Teodor Tiron în Triod, pentru prima sâmbătă din Postul Mare, unul din foarte multele sale canoane către Născătoarea de Dumnezeu este inserat, cu oarece lacune, în slujba din 27 ianuarie. În Ceaslov se poate citi Canonul către îngerul păzitor, pe care Acad. Zoe Dumitrescu-Bușulenga (maica Benedicta) îl socotea printre cele mai frumoase creații ale literaturii universale. De asemenea, un canon de umilinţă către Născătoarea de Dumnezeu este păstrat în Molitfelnic.

Dintre celelalte imne liturgice care apar în manuscrise sub numele lui Ioan Mavropous, doar câteva au fost publicate până acum, mai ales în aceste ultime decenii, de editori care, în general, îşi propuneau să ofere un text stabilit în mod critic. Cu toate acestea, chiar dacă mult din opera imnografică a lui Mavropous este încă inedită, investigaţiile întreprinse asupra manuscriselor de către cercetători precum S. Eustratiadis, J.M. Hussey, E. Follieri, F. D’Aiuto, și alții, ne permit să avem deja un tablou destul de complet.

Specia cea mai importantă abordată de Sfântul Ioan Mavropous este fără îndoială canonul, pe care preferă să îl redea pe cele opt glasuri din muzica bizantină, fără însă a exclude catismele, troparele, condacele, stihirele pe care le-a compus. Îi sunt atribuite cu certitudine 160 de canoane, păstrate în 29 de manuscrise, după cum urmează: 25 de canoane dedicate Mântuitorului Hristos, 68 de canoane ale Maicii Domnului (un Theotokarion complet), 11 canoane pentru Sfântul Ioan Botezătorul, 8 canoane pe glasuri pentru Sfântul Petru, 8 canoane tot pe glasuri pentru Sfântul Pavel, 8 canoane pentru Sfântul Ioan Gură de Aur, 8 canoane pentru Sfântul Nicolae, 2 canoane pentru Sfinții Trei Ierarhi, 2 canoane pentru Sfântul Teodor Tiron, 2 canoane pentru Sfântul Vasile cel Mare, 2 canoane pentru Sfântul Grigorie din Nazianz, 2 canoane pentru Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, 2 canoane pentru Iosif Imnograful, 1 canon pentru îngerul păzitor și câte un canon închinat altor sfinți: Arhanghelul Mihail, Gheorghe, Atanasie cel Mare, Teodor Stratilat, Sfinții Cosma și Damian, Sfântul Modest.

O parte dintre canoanele mariale au intrat în cult prin intermediul Noului Theotokarion alcătuit de Sfântul Nicodim Aghioritul. Culegerea de față cuprinde o serie de opt canoane de mângâiere dedicate Mântuitorului Hristos, organizate pe cele 8 glasuri, traduse după ediția critică realizată de Enrica Follieri. Faptul că s-au păstrat 25 de canoane dedicate Mântuitorului arată intenția Sfântului Ioan Mavropous de a alcătui o culegere de canoane dedicate Mântuitorului de aceeași proporție cu cele dedicate Maicii Domnului având aceeași structură de Octoih. Desigur, aceasta rămâne doar o presupunere care pornește însă de la existența celor 25 de canoane organizate toate după aceeași structură pe 8 glasuri întocmai ca Theotokarionul. Aceste canoane ne prezintă realitatea Judecății de Apoi, avându-L în centru pe Mântuitorul în ipostaza de Judecător. Tema aceasta, recurentă pe parcursul celor 8 canoane, are rolul de a trezi mai ales o profundă pocăință, printr-o scriitură cu multă sensibilitate poetică și adâncime duhovnicească.

Culegerea de față a fost tradusă după ediția critică a canoanelor hristologice realizată de E. Follieri și după Theotokarionul Sfântului Nicodim Aghioritul (canoanele Maicii Domnului traduse aici se află ca anexă în această carte)și își propune să readucă în atenție un autor pe nedrept ignorat, foarte puțin cunoscut la noi, deși este un mare poet imnograf, care a știut, în pagini memorabile, să ipostazieze cele mai profunde sentimente de pocăință, de smerenie și de dragoste nețărmurită față de Mântuitorul Hristos și Preacurata Sa Maică.(Pr. Dragos Bahrim, director al Seminarului Teologic „Sfântul Vasile cel Mare” din Iași, editor şi coordonator al unor colecţii de teologie și literatură patristică ale Editurii Doxologia)

Newsletter

Înscrieți-vă la newsletter-ul Festivalului pentru ultimele noutăți!
The subscriber's email address.